În vizită la Casa Poporului

11.jpgIN VIZITA LA CASA POPORULUI De Ziua Nationala am vizitat Casa Poporului ! A fost….cooool de tot la Parlament ! M-am simtit ca cei patru tineri evrei, Daniel, Anania, Misael si Azaria, atunci cand au intrat pe poarta Babilonului si au vazut minunile arhitectonice de acolo, adica zigurate, turnuri, porti, ziduri si gradini suspendate, culori stralucitore pe caramizi arse ! Au fost uimiti sa vada ce le oferea Babilonul. Ei erau exilati pentru a invata cultura, limba, obiceiurile de la curtea regelui Nabucodonosor. Probabil ca unii stiu povestea din Biblie, cartea lui Daniel.

La fel mi s-a parut si mie Casa Poporului, minunea arhitectonica a tarii si grandomania lui Ceausescu de care nu prea s-a bucurat. Acum se lafaie parlamentarii acolo si-si dorm somnul de fiecare zi in scaune moi si comode. Le-am incercat si eu si incaperea aceea chiar te imbie la somn. Nu ne-au dat voie sa stam pe scaunele alesilor sau ale presedintilor dar scaunele din loje erau similare. Cred ca nici n-am apucat sa vizitez totul, iti trebuie o zi intreaga doar sa treci prin fiecare incapere sau chiar mai mult. Vizitatorii n-au avut acces in toate salile, dar cele mai importante si Muzeul Parlamentului au putut fi vizitate. Din balconul central cu vedere spre Bulevardul Unirii ofera o panorama splendida asupra Bucurestiului, iar cerul fiind senin s-a putut filma si fotografia foarte bine si in exterior. Asta e o ocazie rara cand poti sa vizitezi si sa fotografiezi Casa Poporului, care este a oamenilor de rand o singura zi pe an, Ziua tuturor romanilor ! A fost multa lume si s-au simtit bine toti, au admirat salile si holurile imense, au admirat Bucurestiul de la balcon, au incercat scaunele moi si comode ale Salii Plenului, au vizitat Muzeul Parlamentului si s-au plimbat in jurul palatului si prin parc. A fost o zi de relaxare, de bucurie si veselie ! La Multi Ani !

Anunțuri

3 comentarii

  1. Zob Gheorghe said,

    16 Decembrie 2007 la 10:11 AM

    Dacă este aşa de frumos, cum de ai numai o poză de acolo?

    Apreciază

  2. betino31 said,

    16 Decembrie 2007 la 4:52 PM

    Am chiar foarte multe, insa nu am reusit sa le postez. Am trimis si pe situl Click, la Martor Ocular 10 poze si mi le-au aprobat. Le puteti vedea acolo. O sa incerc sa mai pun si aici altele !

    Apreciază

  3. carmencorina said,

    4 Ianuarie 2008 la 2:03 AM

    Ma bucur ca ai profitat de aceasta ocazie, ca ti s-a umplut un gol in minte… bla bla

    Off the record:confunzi categoriile cu tag-urile.

    Apreciază


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: